Vernisaj Foto: Semn de apă

Astăzi, 21.01.2011, a avut loc un vernisaj de fotografie: SEMN DE APĂ de SIMONA ANDREI, organizat de CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR GALAŢI - Departamentul Cultural Artistic prin doamna ANGELA BACIU. Fotografia a fost ca la ea acasă şi nu au lipsit şi alte atingeri artistice: texte minunate scrise de mână şi ataşate lângă fotografii şi nu numai, un aranjament deosebit de ce pe lângă fotografia care prezenta imagini din deltă şi nu numai ajută la intensificarea atmosferei create, iar ultima atingere care a făcut o seară perfectă, a fost recitalul MARIEI MAGDALENA DĂNĂILĂ, artistă locală care s-a făcut remarcată la nivel naţional.
Emoţii, bucurie, întâlnire între artişti din diferite domenii vorbe frumoase şi o muzică deosebită.
Într-un cuvânt: FEERIC.
Pentru cine nu cunoaşte fotografia Simonei Andrei, pagina sa web stă la dispozitie tuturor: http://andreisimona.wordpress.com

Felicitări, Simona Andrei.

Tinerete un' ti-e gandul?

Incerc sa descopar tainele generatiei de tineri intre 19-23 de ani si ma minunez pe zi ce trece. Am fost surprins sa vad ca in special in randul tinerelor a aparut o noua atractie pe langa minunatul Facebook si veteranul Messenger: scrisul in bloguri. Ce-i drept partea de ortografie trebuie ignorata, dar ideea de a scrie, modul de exprimare se dovedeste a fi unul suficient de elevat pentru a fi citibil chiar si de minti luminate. Consider ca profesorii de romana si de sociologie ar putea fi singurii mandri de ceea ce au pe bancile scolii. Si totusi, raman si ma intreb: ce face pe acesti copii sa scrie? De ce aceasta noua preocupare?
Si arta se pare ca incepe sa ii preocupe pe tot mai multi (ce-i drept, mai mult fotografia, multumita megapixelilor de la telefoane), dar pentru unii se pare ca si alte laturi artistic-culturale incep sa produca tresariri in suflete. Dar chiar si asa, ceva tot nu pare sa fie foarte clar: cei care "produc arta noua" au adus un curent greu al dramei, imaginile sunt tot mai negre, povestile lor sunt tot mai triste, arta lor este dezolanta. Sa fi disparut cu totul dorinta de viata? Sa fi avut atat de mare influnenta asupra lor curentul EMO incat sa lase urme inca dupa atata vreme?
Si, ah, da, mai era ceva: a venit 2011, un an inainte de marea tragedie mondiala prezisa de incasi. Toti vor sa se schimbe (si nu doar de haine), toti au planuri radicale, decizii drastice... Oricum mitul incas va fi doar o amintire a la Nostradamus cu al 3-lea razboi mondial, dar ce a afectat oare atat de mult individul tanar, sperantele generatiilor ce apun?